Home » D:News » 5 mituri pe care orice părinte începător ar trebui să le dea uitării

5 mituri pe care orice părinte începător ar trebui să le dea uitării

5 mituri pe care orice părinte începător ar trebui să le dea uitării
Publicat: 02.09.2017
Încă din primele clipe de viaţă ale bebeluşului apar, inevitabil, şi primele griji ale părinţilor. Bombardaţi din toate părţile de o serie întreagă de informaţii privind îngrijirea corectă şi creşterea celor mici, părinţii încep să pună sub semnul întrebării fiecare decizie pe care trebuie să o ia şi fiecare manifestare, de multe ori naturală, a bebeluşului.
Cele mai importante sfaturi vin însă din partea specialiştilor, cei care pot demonta miturile ce au împânzit internetul sau se transmit prin viu grai la locurile de joacă. Iată 5 astfel de mituri des întâlnite care ţin de dezvoltarea motorie a bebeluşului şi pe care părinţii ar trebui să le uite: 
 
1. Bebeluşul trebuie înfăşat foarte strâns pentru a-i proteja coloana vertebrală şi pentru a nu i se curba picioruşele
 
În realitate, bebeluşii au coloana vertebrală foarte solidă şi nu este nevoie să le înfăşurăm corpul în exces. ”Sugarul are nevoie de libertate de mişcare încă din primele zile de viaţă. O înfăşare în exces împiedică dezvoltarea normală a copilului, aşa că se recomandă o îmbrăcăminte comodă, care să-i asigure un confort termic bebeluşului”, ne explică Gabriela Nedel, kinetoterapeut principal în cadrul Infant Kineto Clinic. Specialiştii ne atrag atenţia că înfăşarea determină o poziţie nefirească pentru articulaţia şoldului. ”Este perfect normal şi sănătos ca sugarul să stea cât mai crăcănat”, adaugă Gabriela Nedel.
 
2. Premergătorul îl ajută pe copil să meargă mai devreme
 
Medicii spun un mare NU pentru acest tip de sisteme pe care părinţii le achiziţionează cu entuziasm în jurul vârstei de 7-8 luni. ”Premergătoarele favorizează mersul pe vârfuri şi pot determina o retracţie de tendon ahilean sau strâmbarea picioruşelor. Premergătorul poate întârzia mersul. În plus, există risc crescut de accidentări, căderi sau loviri”, susţine Valentina Ioniţă, kinetoterapeut la aceeaşi clinică.
 
3. Bebeluşul trebuie să se târască sau să meargă de-a buşilea înainte de a face primii paşi
 
Într-adevăr, dezvoltarea fizică a copiilor poate trece prin mai multe etape după ridicarea în funduleţ, cele mai frecvente fiind târârea şi mersul de-a buşilea. Copilul  trebuie să se târască sau să meargă în patru labe pentru obţinerea unui tonus muscular mai bun, care îl va ajuta în etapa următoare de ridicare în picioare. „Aşa cum le spun părinţilor care vin la noi în clinică preocupaţi de diverse aspecte în dezvoltarea celor mici – copiii nu sunt toţi la fel, nu se dezvoltă după nişte tipare şi nu urmează acelaşi ritm. Rezultatele şedinţelor de kinetoterapie depind de fiecare copil în parte”, spune Gabriela Nedel.
 
4. Încălţămintea îi determină pe bebeluşi să facă mai rapid primii paşi
 
Specialiştii susţin că cel mai indicat este ca bebeluşul să înveţe să meargă prima oară în picioruşele goale. ”Purtarea încălţămintei adecvate ne ajută însă în procesul de recuperare al unor copii”, sunt de părere experţii Infant Kineto Clinic.
 
5. Mersul pe vârfuri al bebeluşului sau picioruşul spre interior sau spre exterior indică anumite probleme
 
Dacă aceste lucruri se întâmplă în primele zile sau săptămâni de mers, nu există motive de îngrijorare, este doar o fază prin care trec foarte mulţi bebeluşi. Dacă postura incorectă persistă, sfătuim părinţii să ceară părerea unui specialist ortoped sau kinetoterapeut.
 
Acestea sunt doar o parte din multele mituri care au legătură cu creşterea şi dezvoltarea copiilor. Cel mai important este sfatul specialistului, singurul care poate oferi explicaţii corect argumentate! 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte